MARELE RĂZBOI AL CONTINENTELOR. PARTEA II | Aleksandr Dughin

Aleksandr Dughin

MARELE RĂZBOI AL CONTINENTELOR. PARTEA II

PARTEA II – DUPĂ 1945

17. După „victorie”

Acum intervine primul conflict şi dezacord cu atlantiștii. Pвnă оn 1948 Stalin şi-a ascuns intenţiile sale continentale şi chiar a aprobat crearea statului Israel. Apariţia Israelului a fost strategia majoră a Angliei (a atlantismului оn general) prin care оşi consolida influenţa militară, economică şi ideologică оn Orientul Mijlociu. Dar deja оn 1948, folosind оnainte de toate lanţul de comandă politică internă al armatei (Jukov Vasilevskiy, Ștemenko), Stalin s-a reоntors către geopoliticienii eurasieni ortodocşi, a restaurat epurările anti-atlantiste din interiorul guvernului şi a pronunţat „condamnarea” pentru Israel, considerвndu-l ca fiind o formaţiune anti-continentală generată de „spionii anglo-saxoni”. Moartea lui Stalin coincide foarte ciudat cu momentul atвt de tensionat şi dramatic pentru оndeplinirea planurilor sale eurasiene, cвnd perspectiva unei noi uniuni continentale URSS-China era foarte prezentă, şi care ar fi putut schimba schema logică a aliniamentului de puteri planetare, aducвnd revanşa pentru Marea Ordine a Eurasiei. Dacă luăm оn calcul aceste cauze şi trăsăturile geopolitice ale demersurilor post-staliniste оn URSS, versiunea despre asasinarea lui Stalin (avansată de către mulţi istorici europeni) devine mai mult decвt probabilă. Eroii principali presupuși de către majoritatea istoricilor оn asasinarea lui Stalin au fost NKVD-ul şi şeful ei, sinistrul Beria, cel mai mare duşman al GRU, al Statului Major al Armatei şi al Eurasiei. (Este important să avertizăm că părerile autorului despre Beria s-au schimbat substanţial de cвnd acest document a fost scris, odată cu noi elemente ale interpretării istorice aduse la lumină de istoricii ruşi. Astfel, оn revista „Elementy” nr. 9, a apărut un articol de A. Potapov, Eurasia şi serviciile secrete, care prezenta un punct de vedere total diferit despre Beria şi rolul său.) Оn 1953, opt ani după pseudo-victorie, a existat un singur pas оnaintea victoriei adevărate a Eurasiei (ca şi оn 1939). Dar оn locul ei, lumea a văzut Căderea Titanului.

18. Misiunea „polară” a generalului Ștemenko

Оn anii 60 Ștemenko a fost o personalitate marcantă a armatei sovietice: оn diferite momente a fost comandantul forţelor armate ale Pactului de la Varşovia, precum şi şef al Statului Major Sovietic.

Dar cea mai relevantă dintre funcţiile lui, conform unor date fundamentale ale studiului nostru conspirologic, a fost poziţia de şef al GRU оn anii 1946-1948 şi 1956-1957. Cu Ștemenko, GRU a fost complet reactivat la funcţia sa „polară”, ocultă, introdusă оn structurile GRU de fondatorul său, Aralov.

Pierre de Villemarest оl numea pe Ștemenko primul și cel mai eminent geopolitician sovietic. Ștemenko era un susţinător natural şi univoc al Marelui Proiect Continental, оn deplină corespondenţă cu logica tradiţională a Ordinii Eurasiatice. Оn cartea sa, Villemarest scrie despre Ștemenko: „aparţinea acelei caste de ofiţeri sovietici, care deşi fiind sovietici, nu erau mai puţin reprezentanţi ai spiritului Marii Rusii”. Şi continuă mai departe: „Pentru această castă, URSS este un imperiu chemat să ghideze continentul eurasiatic, nu doar de la Urali pвnă la Brest, ci şi de la Urali pвnă оn Mongolia şi din Asia Centrală pвnă la Mediterană”.

Planurile strategice ale lui Ștemenko includeau penetrarea paşnică economic-culturală оn Afganistan (despre care vorbea оncă din 1948-1952) şi intrarea trupelor sovietice оn capitalele arabe: Beirut, Damasc, Cairo, Alger. Deja оn 1948 Ștemenko insista pe rolul special geopolitic al Afganistanului, care ar fi permis Uniunii Sovietice accesul la Oceanul Planetar şi ar fi permis şi creşterea puterii militare a flotei sovietice оn Marea Neagră şi Marea Mediterană.

Merită notat că faimosul amiral Gorșkov a fost un apropiat prieten al generalului Ștemenko. Ștemenko şi sub-diviziunea ocultă, reactivată de el оn GRU, au creat оn Rusia lui Stalin o reţea puternică şi avansată de influenţă eurasiană care, оn ciuda tuturor оncercărilor lui Beria de a o elimina, nu a putut fi distrusă nici măcar după moartea lui Stalin, cu toate că din 1953 pвnă оn mijlocul anilor 60 lobby-ul eurasian din interiorul armatei a fost obligat sa adopte o poziţie defensivă. Ca o nenorocire inevitabilă, agenţii GRU au avut оn frunte un agent atlantist al KGB, al „vecinilor” de la Lubyanka, pentru 23 de ani (1963-1986), оn persoana fostului „responsabil cu lichidările”, generalul Piotr Ivașutin. A fost un compromis indispensabil. Generalul-colonel Ștemenko, agent al „Ordinului Polar”, Ordinul Eurasia – aceasta este cheia оnţelegerii logicii secrete a istoriei sovietice de la Hruşciov la perestroika. Această istorie, oricum prin nimic diferită de istoria universală, este istoria luptei totodată vizibile şi obscure dintre cele două ordine: „Menestrelii Morganei” (atlantişti) versus „Menestrelii lui Mursya”, devotaţii egipteanului zeu Seth, Măgarul Roşu, versus devotaţii zeului nordic, polar, Apollo, ucigătorul balaurului-şarpe Python.

19. Nikita Hruşciov, agent al Atlantismului

Оndată ce şi-a consolidat poziţia, Hruşciov a оnceput să lovească оn reprize toate nivelele grupului de interese continental-patriotice. Оntreaga sa atenţie este de aici оnainte оndreptată către ţările anglo-saxone, оn special către SUA. Sloganul lui Hruşciov„să prindem din urmă şi să оntrecem Vestul” оnseamnă alinierea la puterile atlantice şi recunoaşterea superiorităţii lor sociale şi economice. Tezele sale despre victoria rapidă a comunismului sunt direcţionate să reactiveze din nou tendinţele „stвngii mesianice”, „bolşevic-mondialiste” aproape uitate оn lungii ani ai stalinismului geopolitic eurasiatic de factură imperială. Hruşciov ţinteşte să lovească toate structurile tradiţionale „de pămвnt”, care au fost salvate datorită protecţiei secrete a Ordinului Eurasian, chiar şi оn cele mai grele perioade ale terorii roşii. Hruşciov vrea să scape definitiv de biserica ortodoxă rusă (care fusese protejată de Stalin – nota traducătorului).

Hruşciov a fost un „americanist” şi „atlantist” оn tot ceea ce a făcut: pornind de la faimosul „porumb” atlantist şi sfвrşind cu conceptele sale militare exclusiv bazate pe folosirea rachetelor intercontinentale оn detrimentul tuturor celorlalte arme. Lui Hruşciov nu i-a păsat deloc de continentul eurasian. El era preocupat de America Latină, de Cuba etc. Exista un conflict aproape deschis оntre atlantiştii cabinetului de război a lui Hruşciov (al cărui lider era mareşalul S.S. Biryuzov) şi eurasienii din grupul lui Ștemenko.

Hruşciov a insistat asupra conceptului de „blitzkrieg (război fulger) nuclear intercontinental”, care din punct de vedere continental nu este nimic mai mult decвt un sabotaj, care slăbeşte reala putere militară a forţelor continentale, năruind economia şi creвnd o ameninţare apocaliptică planetară. După demiterea lui Hrușciov, publicaţia „Steaua Roşie” a scris destul de corect: „Acea strategie, pe care noi оn final am refuzat-o, nu putea să se nască decвt оntr-o minte bolnavă”. Ștemenko оnsuşi, mai devreme оn aceeaşi „Steaua Roşie” avertizase: „Este de neacceptat ca siguranţa URSS-ului să fie numai оn rachetele balistice intercontinentale.”

Cu Hruşciov оncepe separarea definitivă a funcţiunilor inter-statale: „oamenii partidului” şi reprezentanţii de la Lubyanka s-au оnfrăţit de aici оncolo cu adepţii lui Hruşciov оn strategia de „blitzkrieg nuclear”. Armata sovietică devine principalul şi primul ostatic al „teroriştilor nucleari” ai PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice), mai exact, ai aripii atlantiste din PCUS ), оn timp ce eurasienii şi lobby-ul GRU a insistat asupra dezvoltării armamentelor convenţionale şi asupra оncercării de compensare prin studiul posibilităţilor oferite de militarizarea spaţiului cosmic.

Оn 1958 Hruşciov оl demite pe mareşalul Jukov, un puternic şi foarte popular eurasian. Оn 1959 el оncepe o nouă ofensivă – оl pune оn fruntea GRU pe unul dintre cei mai odioşi oameni din istoria sovietică, pe călăul sвngeros, cekistul Ivan Serov, cunoscut sub porecla de „zhivoder” (Călăul). Acest personaj sвngeros – tipul ideal caracteristic Ordinului Măgarului Roşu – a fost detestat de Statul Major General şi, bineоnțeles de agenţii GRU şi оn primul rвnd de patrioţii eurasieni.

Un alt „atlantist”, generalul Mironov devine direct răspunzător de aşa-zisul „organ executiv” – ceea ce оnseamnă supraveghere asupra armatei şi a subdiviziunilor serviciilor secrete. Cu toate acestea, manevrele ofensive ale lui Hruşciov оntвlnesc reacţia ocultă bine coordonată a eurasienilor: Konev, Sokolovskiy, Timoșenko, Grechko оncearcă cu orice preţ să оl оnfrвngă pe Hrușciov. Fiecare zi suplimentară la putere a „atlantiştilor” provoacă o leziune ideologică, strategică şi politică de neоnlocuit URSS-ului şi intereselor puterilor continentale.

Să notăm un detaliu curios: оn epoca lui Hruşciov, este оnlocuită dominaţia de tip stalinist a liniei „totalitar-hegeliene” оn filozofia marxistă „ritualistă” (atribuind prioritate factorilor supra-individuali, obiectivi, asupra individualului şi subiectivului) cu dominaţia liniei „subiectiv-kantiene” (atribuind prioritatea individualismului şi subiectivului asupra obiectivului. Chiar оn această perioadă оncepe decăderea rapidă a educaţiei civice şi apare o constelaţie nouă de academicieni şi oameni de ştiinţă de-ai lui Hruşciov care nu reprezentau altceva decвt o gloată de nespecialişti, lipsită de talent, oportunistă şi arogantă. Ca exemplu, оl amintim pe hruşciovistul A.N. Yakovlev, care a admis că l-a criticat pe Marcuse, fără să fi avut timp să-l citească măcar. Oamenii de ştiinţă stalinişti au continuat, оntr-un mod ciudat, tradiţiile academice pre-revoluţionare şi ca o regulă, se distingeau prin cunoaşterea temeinică a acelor autori pe care cu sinceritate sau fără sinceritate оi criticau). Cu Hruşciov оncepe propagarea pas cu pas оn societate a unei „intelighenţii” orientate atlantist, fără rădăcini şi cosmopolită, pe care KGB-ul a clocit-o pe furiş chiar şi оn formele ei cele mai radicale şi „dizidente”. Tematicile Vestului, ale SUA оncep să se răspвndească оn URSS ca fiind „interzise”, dar totuşi „interesante” de la finele anilor 50 şi оnceputurile anilor 60.

20. Calea cea lungă către 1977

Dar triumful Ordinului Eurasian sub Brejnev era departe de a fi complet. „Atlantiştii” din KGB nu aveau de gвnd să capituleze. Proiectele continentale erau constant oprite.

Оn anii 60 a existat chiar o situaţie paradoxală, cвnd perspectiva blocului continental a fost discutată. Este interesant să menţionăm din acest punct de vedere despre negocierile lui Arthur Axmann – fostul şef al Hitlerjugend (organizaţia de tineret hitleristă) şi participant la lobby-ul eurasian din interiorul SS – cu Zhou Enlai, despre crearea unui bloc unit continental Pekin-Berlin-Paris, trecвnd peste URSS. Laval şi, chiar şi generalul de Gaulle au susținut acest proiect fără nici o rezervă. O оntвlnire ulterioară s-a ţinut la Bucureşti. Arthur Axmann i-a povestit la Madrid lui Jean Pвrvulescu despre următorul episod a luptei sale оn timpul zborului său către Pekin. Оn acelaşi avion s-a urcat un grup de militari sovietici, care au оncercat să оl convingă pe Axmann de necesitatea includerii şi a URSS-ului оn acest proiect eurasian – care era un vis vechi al lui Axmann, duşmanul rasismului antislavic hitlerist, оncă din timpurile cвnd era implicat оn lobby-ul eurasian dinăuntrul SS-ului (cercul din interiorul SS оi includea pe hauptmann-ul Aleksandr Dolejalek, Richard Hildebrand, Guenther Kaufmann şi alţii, legaţi, bineоnţeles de Walter Nikolay şi Martin Bormann).

De asemenea ofiţeri GRU i-au raportat lui Axmann despre intrigile grupului de interese atlantist din URSS, punвnd obstacole de neоnvins tuturor proiectelor geopolitice orientate către continent – şi astfel către toate puterile continentale, cea mai importantă fiind URSS-ul. Atlantiştii din KGB, folosind tacticile lor tradiţionale, au forţat Armata să se resemneze cu Ivașutin (vechi chekist şi figură extrem de nepopulară) оn fruntea GRU pentru 23 de ani. Dar cu toate acestea, din 1973 Brejnev a оnceput să avanseze militarii tot mai aproape de guvernul ţării. Оn 1973 mareşalul Grechko a devenit membrul al Biroului Politic. Trebuie să spunem că şefii KGB – Andropov şi, mai tвrziu moştenitorul lui Chernenko erau membri ai Biroului Politic din 1967.

Dar cel mai mare triumf al Armatei şi al GRU a fost оn 1977, cвnd noua constituţie a lui Brejnev a fondat „Consiliul Securităţii”, devenind o forţă politică şi legală de sine stătătoare şi independentă. A fost o victorie a armatei оmpotriva KGB. A fost o victorie a Eurasiei. Brejnev, niciodată grăbit, mereu prudent şi-a ţinut promisiunea – făcută lobby-ului eurasian – de a schimba culisele structurii interne sovietice ale puterii.

Acum armata are agenţia sa riguroasă la cel mai оnalt nivel. Strategia lui Brejnev era orientată continental, iar spaţiul cosmic şi aplicaţiile militare spaţiale devin baza оn sfera de interes strategic. Paralel cu proiectele de război spaţial, geopoliticienii lui Brejnev au elaborat modele aplicabile ideologic şi politic, luвnd оn considerare noua nomenclatură strategică şi militară şi tipologia erei spaţiale.

Este important să menţionăm оn acest context ideile autorului şi ideologului mişcării patriotice, A. Prokhanov, foarte apropiat de grupurile geopolitice din Statul Major General оncă din vremea mareşalului Ogarkov. Prokhanov asigură că strategia militară sovietică eurasiană de la sfвrşitul anilor 70 şi prima jumătate a anilor 80 a elaborat cu seriozitate proiectul unei noi civilizaţii continental-spaţiale, bazată pe o combinaţie a tradiţiilor spirituale şi metafizice, „telurice”, cu tehnicile ultra-moderne, „stilistica spaţială” şi sistemul global al noilor tehnologii de comunicaţie.

Оn opinia lui Prokhanov, acesta ar trebuie să devină răspunsul eurasian la şablonul american de „război stelar” care prezintă viitoarea eră spaţială ca pe o celebrare a ideii anglo-saxone , nu numai pe pămвnt, dar şi оn univers. Conform lui Prokhanov, ideologii din Statul Major General era pregătiţi să opună Universului americanizat, spaţiului american, un Universul rusesc, Universul eurasian, imaginea Măreţei Eurasia, proiectată оnsăşi pe tărвmurile fără graniţă ale stelelor și planetelor. „Vecinii” de la Lubyanka au ales un Cosmos aranjat conform imaginii civilizaţiilor „insulare”, mercantil-coloniale, ale Vestului оndepărtat. Şablonul american li se potrivea.

Aşa că, оn cele mai noi forme tehnologice оntвlnim iarăşi cele mai vechi teme, ecourile din istoria milenară, strigătele străbunilor noştri care făceau faţă оntotdeauna unei singure probleme majore: „Este necesar să distrugem Cartagina?” – оn indiferent ce formă ar fi apărut vreodată.

21. Geopolitica mareşalului Ogarkov

Este curios să remarcăm că evenimentele din „Primăvara de la Praga”, care s-au finalizat pentru puciştii democraţi оntr-o „toamnă tristă”, au fost cumva un duel strategic оntre două caractere dedicate celor mai adвnci secrete ale conflictului planetar. Astăzi este binecunoscut că autorul ocult şi cel care a condus operaţiunea „Primăvara de la Praga” a fost David Goldstucker. Оn această operațiune s-a confruntat cu eurasianul Ogarkov şi victoria lui Ogarkov nu a fost simpla victorie a forţei brute a tancurilor sovietice, ci o victorie a minţii, un act de măiestrie vicleană, de magnifică dezinformare, un „camuflaj”, cu ajutorul căruia conducerea NATO a fost determinată să comită cele mai mari greşeli şi nu au mai avut timp să reacţioneze. Desigur, doctorul Goldstucker şi creaturile sale (Dubchek, Havel etc.) contaseră de la оnceput tocmai pe această reacţie a NATO, care nu a mai avut timp să se producă.

Ogarkov a fost iniţiatorul „Spetsnaz” (forele speciale), оnfiinţată pentru a realiza operaţiuni locale şi imediate оn spatele frontului inamic, absolut necesare оn succesul оn special al operaţiunilor continentale, locale. Mareşalul Ogarkov оntotdeauna a apărat cinstit (spre deosebire de eurasianul precaut şi conspirat Grechko) proiectul eurasian şi a aspirat să transforme Forţele Armate ale URSS оn aşa fel оncвt să intre prin cea mai bună metodă оntr-un război lung local prin folosirea armelor convenţionale.

După Hruşciov, problema despre tipurile de arme „nucleare şi intercontinentale” capătă un sens simbolic, dependent de accentele doctrinei militare despre „războiul mondial” sau despre „războiul local”, оn cercurile militare definite ca „războiul lor” şi „războiul nostru”, ceea ce este reprezentativ pentru lobby-urile atlantist versus eurasian. „Războiul local” cu aplicarea armamentelor neconvenţionale, fără să folosească arme nucleare a fost sloganul eurasian şi „războiul total nuclear” – sloganul atlantiştilor care, niciodată nu au оncetat să preseze ideologic Armata.

Elita eurasianică era grupată оn jurul lui Ogarkov. Оn primul rвnd, camarazii săi erau mareşalii Akhromeev şi Yazov. Amвndoi dar mai ales Akhromeev erau devotaţi оn secret „Ordinului Polar”, deja fondat оn armata sovietică de Mikhail Tukhachevsky, paralel cu organizaţia similară a lui Aralov, creată de acesta imediat după apariţia GRU.

22. Catastrofa Afganistan

Conflictul din Afganistan este considerat ca fiind instigarea KGB-ului оmpotriva armatei sovietice şi оmpotriva оntregului grup de interese eurasian de către specialişti de sovietologie ocultă cum au fost Pierre de Villemarest şi Jean Pвrvulescu. Cunoscвnd planurile geopolitice ale generalului Ștemenko şi despre valoarea geopolitică şi strategică din Afganistan, oamenii de la Lubyanka au decis să provoace o intervenţie armată оn forţă оn situaţia politică afgană. (Este necesar să spunem că оnsuşi Ștemenko a exclus o asemenea interferenţă brutală, insistвnd pe integrarea paşnică şi infiltrarea graduală economico-strategică оn corespondenţă cu schema logică a oricărei expansiuni naturale şi organice, cu vectori culturali şi economici, pe axa nord-sud).

Atвt оnceperea războiului, cвt şi modul şovăitor, nesigur, greoi оn care a fost purtat, este o consecinţă a amestecului KGB оn treburile Armatei – din moment ce atlantiştii aveau nevoie de URSS pentru a pierde războiul, un război care duce la distrugerea definitivă a blocului eurasian.

Оn Afganistan forţele speciale KGB au aranjat acte de terorism оmpotriva populaţiei paşnice afgane – ceea ce era o absurditate, dacă trupele sovietice cu adevărat ar fi vrut să integreze Afganistanul şi să-l facă vasal geopolitic. De „sus”, prin Partid şi Politburo, atlantiştii au оncercat să frвneze cele mai rezonabile operaţiuni militare, uneori reuşind să le oprească atunci cвnd оncepeau să fie оncununate de succes. Pierre de Villemarest afirmă că acest război a fost pierdut doar pentru că cele mai оnalte ranguri din guvernul sovietic au dorit să-l piardă. Oricum, acest război a fost fatal pentru Armată, pentru GRU şi Ordinul Eurasian.

23. Aripa „de dreapta” din KGB şi paradoxul Andropov

KGB-ul de după război era similar tipologic grupurilor panslaviste din interiorul guvernului ţarist оn ajunul Primului Război Mondial şi organizaţiilor rasiste, xenofobe din Reich, servind ca o mască pentru atlantişti.

Din această perspectivă este necesar să luăm оn calcul venirea la putere a lui Yuri Andropov, fostul şef al KGB după moartea lui Brejnev. Motivele duplicităţii KGB-ului ne vor ajuta să оnţelegem dualitatea rolului lui Andropov şi imaginea duală a acestei figuri. Andropov poate fi considerat ca fiind atвt părintele perestroika şi al „democratizării” finalizată de Gorbaciov, cвt şi al оncercării extrem de conservatoare de a restaura epoca totalitară a lui Beria. Este curios că printre simplii oameni ruşi оn relaţie cu Andropov sunt comune două păreri: „Andropov – evreu - sionist” şi „Andropov – patriot - antisemit”. (Bineоnţeles cele două definiţii ar trebui оnţelese „metaforic”.)

De fapt, misterul lui Andropov este simplu: el este reprezentantul KGB, un atlantist convins, loial Ordinului „Moartea Dansвnd”. El era simultan „evreu sionist” şi „patriot antisemit” şi această asociere pare contradictorie, dar numai оntr-un șablon conspirologic foarte simplificat. Оnsă imaginea conspirologică este mult mai complexă şi factorii cheie nu sunt nici naţionali, nici politici, ci decişi doar de orientările geopolitice fundamentale foarte atent păstrate secrete faţă de profani. Venirea lui Andropov a fost o a doua lovitură оmpotriva Armatei după оnceperea războiului din Afganistan. Acum autoritatea statului era оn mвinile unui membru al acelei organizaţii care оn timpul оntregii sale existenţe a avut un singur scop - de a şterge Ordinul Eurasia din URSS, de a sfărвma structurile secrete create de Aralov, Tukhachevsky, Ștemenko, Ogarkov, Akhromeev şi alţi eurasieni, să spulbere Eurasia din interior, să facă irealizabilă o dată pentru totdeauna ideea de nou bloc continental, să cвştige victoria definitivă pentru „Noua Cartagină”, pentru SUA, să stabilească оmpreună cu CIA Noua Ordine Mondială pe planetă, strict ca o Nouă Ordine Comercială. Venirea lui Andropov, venirea „KGB-ului de dreapta” a оnsemnat nici mai mult, nici mai puţin decвt оnceputul de perestroika.

24. Agentul dublu Mihail Gorbaciov

Alegerea figurii importante a noii politici a căzut оn mod pe umerii celor mai incerţi lideri de atunci, care erau atвt de precauţi, flexibili şi evazivi, оncвt nici una dintre cele două părţi nu ştia pentru ce Ordin lucrează. Pe de cealaltă parte, conform tradiţiilor antice ale Ordinului atlantic, din care făcea parte Andropov, a fost acceptat a se da o atenţie specială oamenilor a căror оnfăţişare dovedea anumite defecte elocvente. Conform acestui principiu au fost aleşi preoţii cei mai оnalţi ai cultului egiptean ai zeului cu cap de măgar Seth. Gorbaciov cu semnul său era figura cea mai potrivită.

Promovвndu-l pe Gorbaciov, Andropov a calculat candidatura sa ca satisfăcвnd amвndouă grupările geopolitice, оn timp ce soluţia tensiunilor interne din URSS deja de mult timp se copsese şi schimbarea politică ar trebui să fie susţinută atвt de către eurasieni, cвt şi de atlantişti. Interesul atlantist al schimbării era evident, dar eurasienii, de asemenea – după оnceperea războiului din Afganistan şi după venirea la putere a lui Andropov – nu mai erau interesaţi оn păstrarea statu-quo-ului şi ar fi acceptat uşor transformarea. Gorbaciov era comod şi util pentru toată lumea. Ca gardieni ai lui Gorbaciov din partea fiecărui din cele două Ordine au fost numiţi A.I. Lukianov şi A.N. Yakovlev. Ambii erau participanţi direcţi la ramificaţiile conspiraţiilor aflate оn conflict.

25. Adevărata faţă a lui Anatoliy Lukianov

Aspirația lui Gorbaciov de a termina conflictul din Afganistan era оn mвinile Armatei și sunt motive să credem că Lukianov a fost implicat оn această acțiune geopolitică. Deși la fel de flexibil și precaut ca și Gorbaciov, Lukianov avea totuși o atitudine geopolitică strictă și clară. Obiectivul său, același ca al Ordinului Polar, a fost Eurasia Mare, din Mongolia la Mediterană, Pax Eurasiatica, marea uniune continentală. Lukianov a fost obligat оn virtutea poziției sale să controleze GRU și să supravegheze Statul Major dar de fapt, acest om precis și tăcut nu era ”gardianul bolșevicilor mesianici” оn interiorul ”statului оn stat” al militarilor eurasieni, ci tocmai mesagerul GRU, supervizвnd atlantiștii bolșevici din partea Armatei.

Fiind acoperit de o atitudine fățișă de ”centru-stвnga”, Lukianov a realizat оn Sovietul Suprem o misiune specială, al cărei sens a fost formarea unui bloc parlamentar orientat оn beneficiul misiunii secrete eurasiene.

Aleksandr Dughin